Niciodata nu a inteles cu adevarat lumea asta. Adica, pana la urma,cine crede ca a inteles-o, ar fi bine sa fie pregatit de o palma peste ceafa. Cateodata se agata de sfori, iar de cele mai multe ori, firicele efemere ii scorojeau palmele tamplelor obosite. N-a mai simtit o sfoara de mult timp. La inceput nu percepea leganatul asta. Nu cunoscuse altceva decat primul avant. In veacul de aur nu stia decat a privi inainte, unde orizontul era plin de check-point-uri. Sfoara se transforma incet insa, si nu observase decat in momentul in care se pomeni pe o lungime de fir de par. Ii urmari lungimea in jos pentru prima data ,si cu privirea simtea gustul marului interzis. Firul parea a rezista totusi,de multe ori mirare si pentru el.
Isi indrepta privirea inainte. Check pointurile disparura... o sumedenie de usi isi facura aparitia insa. Leganatul a devenit si el static. Se afla intr-un vid infinit ,inconjurat de posibilitati, frici si sperante. Spatiile dincolo de usi erau necunoscute, iar fiecare spatiu te primea dandu-ti permisia sa te intorci la punctul zero, dar altele....ei, altele, inchideau usa in spatele tau fara a-ti da sansa de a te intoarce. Acolo era locul in care te dedublai. Practic te scaparai fara sa iti doresti de o parte din tine. Partea sadica a situatiei era ca ti se dadea voie sa contemplezi asupra imaginii si vedeai cum practic moare asfixiata silueta aia familiara. Cu fiecare contorsionare finala, o dedublare era pregatita pentru urmatoarea usa ferecata. O bucla vicioasa infinita. Un cerc presupune o perfectiune si un echilibru. Era departe de asa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu