Draga ... ,
Azi m-am trezit din nou in fata unor idei care da viata unui zbucium fulminant in mine.Sunt lucruri ce sufletul nu le poate accepta,dar mintea incearca sa le cuprinda.Cred ca se intampla ceea ce se intampla pentru ca empatizez cu fiecare eveniment,fiecare scena a vietii,fiecare persoana,si devin acel moment\fiinta,si detest unde ma trezesc.Simt ca ma arde pe dinauntru,ma face sa urasc lumea asta,sa ma simt ca un neadaptat.
E usor sa traiesti in lumea ta,unde iluziile iti contureaza propriul univers,si ferice de omul nebun ce nu trebuie sa plece urechea la cea mai mica perturbatie din atmosfera.
Imi vin tot felu de alte idei,dar incerc sa ma tin legat de subiect si sa las loc de alte idei pentru viitoarele vartejuri de litere.
Asa ca,zi-mi,cum accepti lumea asa cum ii fara sa te faca sa iti doresti reintoarcerea in bula proprie?Teoriile is asa usoare,pana si sfaturile din citate...dar nu te poti inchina la asa ceva cu adevarat,pana nu iti experimentezi propria existenta in ceva asemanator care sa te faca sa ajungi la o concluzie oglindita cu cea a marilor cugetatori....Unii ar zice la acestea "tinere,tre sa infrunti viata asa cum ii"...dac'ar sti ei cat de batran imi simt sufletul cateodata...Cum sa il infrunt daca nu mai am vitalitatea necesara?Is curios daca la batranete o sa imi simt sufletul voios si jucaus...ce ironie ar fi...
Asa ca ma ingrop din iluzie in iluzie...fiecare isi are medicamentele lui banuiesc... Doar ca ale mele sunt asa efemere...devin intangibile pe zi ce trec...Care sunt medicamentele tale?
Te las cu drag,
Zanzar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu