Serpii din cenusa

A trecut un an de la incendiu, si fire de cenusa inca impresoara atmosfera. Azi m-am uitat la poza ta -o fac adesea, dar azi am realizat ca ma uit la un strain. Cine esti? Cine ai fost tu sa ma cutremuri asa? Sa lasi pustiu in urma. Nu-mi aduc aminte nici de omul ce te-a iubit, e un strain de asemenea. Tot ce stiu ii ca nu stiu nimic inca.

In iarna vietii mele am intalnit un suflet radiant zilele trecute. E unul din acele suflete despre care se pot scrie povesti. Indragostit? Poate. Dar totodata detasat. Nu apartinea planului fizic. Simteam totusi ca am intalnit pe cineva important. Fiinta asta traieste tot dupa ceea ce tanjesc, dar asa cum sunt oamenii, tanjim dupa mai mult: ea tanjea dupa iarba mai verde a celuilalt plan, asa cum tanjeam dupa ceea ce avea ea.

Ma simteam ca un vampir in preajma ei. Povestile ei erau ca lemnele pe un foc bine asteptat in frigul ce parea a nu mai pleca. Timpul scurt si felul meu de a fi, a obtinut, is sigur, firimituri. N-am fost niciodata un impatimit la a intinde pe foaie intamplari bune. Pana si intamplarea asta are in ea un ton melancolic, nostalgic. M-am nascut intr-o zi ploioasa de februarie, poate asta imi si dicteaza felul de a fi. Insetat in ploaie...

O scena dintr-un film recent mi s-a intiparit in scoarta. Cand vedem pe cineva, cand experimentam acea dragoste la prima vedere..ce simtitm? un plus sau un minus? Nu stiu ce-a fost la mine, ar trebui sa ma simt norocos sa fi intalnit asa o persoana, si totusi ca doi serpi, sentimentul de goliciune si de dor se au in stransoarea mortii, care pe care... care pe care...