Serpii din cenusa

A trecut un an de la incendiu, si fire de cenusa inca impresoara atmosfera. Azi m-am uitat la poza ta -o fac adesea, dar azi am realizat ca ma uit la un strain. Cine esti? Cine ai fost tu sa ma cutremuri asa? Sa lasi pustiu in urma. Nu-mi aduc aminte nici de omul ce te-a iubit, e un strain de asemenea. Tot ce stiu ii ca nu stiu nimic inca.

In iarna vietii mele am intalnit un suflet radiant zilele trecute. E unul din acele suflete despre care se pot scrie povesti. Indragostit? Poate. Dar totodata detasat. Nu apartinea planului fizic. Simteam totusi ca am intalnit pe cineva important. Fiinta asta traieste tot dupa ceea ce tanjesc, dar asa cum sunt oamenii, tanjim dupa mai mult: ea tanjea dupa iarba mai verde a celuilalt plan, asa cum tanjeam dupa ceea ce avea ea.

Ma simteam ca un vampir in preajma ei. Povestile ei erau ca lemnele pe un foc bine asteptat in frigul ce parea a nu mai pleca. Timpul scurt si felul meu de a fi, a obtinut, is sigur, firimituri. N-am fost niciodata un impatimit la a intinde pe foaie intamplari bune. Pana si intamplarea asta are in ea un ton melancolic, nostalgic. M-am nascut intr-o zi ploioasa de februarie, poate asta imi si dicteaza felul de a fi. Insetat in ploaie...

O scena dintr-un film recent mi s-a intiparit in scoarta. Cand vedem pe cineva, cand experimentam acea dragoste la prima vedere..ce simtitm? un plus sau un minus? Nu stiu ce-a fost la mine, ar trebui sa ma simt norocos sa fi intalnit asa o persoana, si totusi ca doi serpi, sentimentul de goliciune si de dor se au in stransoarea mortii, care pe care... care pe care...

Bucla

   Niciodata nu a inteles cu adevarat lumea asta. Adica, pana la urma,cine crede ca a inteles-o, ar fi bine sa fie pregatit de o palma peste ceafa. Cateodata se agata de sfori, iar de cele mai multe ori, firicele efemere ii scorojeau palmele tamplelor obosite. N-a mai simtit o sfoara de mult timp. La inceput nu percepea leganatul asta. Nu cunoscuse altceva decat primul avant. In veacul de aur nu stia decat a privi inainte, unde orizontul era plin de check-point-uri. Sfoara se transforma incet insa, si nu observase decat in momentul in care se pomeni pe o lungime de fir de par. Ii urmari lungimea in jos pentru prima data ,si cu privirea simtea gustul marului interzis. Firul parea a rezista totusi,de multe ori mirare si pentru el.
   Isi indrepta privirea inainte. Check pointurile disparura... o sumedenie de usi isi facura aparitia insa. Leganatul a devenit si el static. Se afla intr-un vid infinit ,inconjurat de posibilitati, frici si sperante. Spatiile dincolo de usi erau necunoscute, iar fiecare spatiu te primea dandu-ti permisia sa te intorci la punctul zero, dar altele....ei, altele, inchideau usa in spatele tau fara a-ti da sansa de a te intoarce. Acolo era locul in care te dedublai. Practic te scaparai fara sa iti doresti de o parte din tine. Partea sadica a situatiei era ca ti se dadea voie sa contemplezi asupra imaginii si vedeai cum practic moare asfixiata silueta aia familiara. Cu fiecare contorsionare finala, o dedublare era pregatita pentru urmatoarea usa ferecata. O bucla vicioasa infinita. Un cerc presupune o perfectiune si un echilibru. Era departe de asa ceva.

franturi (II)

Traia niste zile de pagini albe...nu simtea nimic,si nimicul ala il strabatea in lung si-n lat,suierand atata de asurzitor ca ii ridica semne de intrebare..."de ce?" .."o fi anotimpul" o voce fada ii raspunse...alta "poate ai fost gol intotdeauna"...la care alta..."ii absurd...ai simtit..am fost toti martori"..."dar daca vei ramane asa acum?" ...Nu stia cu ce sa se linisteasca..."Cum sa te linistesti in liniste?"..si isi dadea seama ca exista mai multe tipuri de linisti...asta nu era una dintre cele bune. Si din intrebare in intrebare isi ciuli subit urechile ..suieratul golicios se opri... Era intuneric...o lumina plapanda si slaba ii batea la fereastra, si un sentiment de caldura il invada...era liniste...iar intrebarile incetara ..."pentru acum,ii bine...ii bine..." ,isi sopti el...

Momentum

...se uita imprejur cu ganduri statice.Realiza ca nu il parcurge nimic...se simtea bine....dar era un bine inert.Doua adolescente in fata lui pierdute in conversatii monosilabice cu nasul in telefon, fiecare ii strabateau culoarea ochilor,dar imaginea reflectata era la limita dintre transparenta si opacitate,acolo unde negrul intalneste albul...era o curiozitate imbinata cu nepasare...era in lumea lui,dar in afara lui.Parasise realul,dar era mai realist ca niciodata...dupa mult timp abandonase omenescul.Era din cale afara multumit in a fi un simplu observator.Daca cineva i-ar fi vorbit ar fi trecut precum existenta aferenta era intr-un alt plan invizibil inaccesibil lui.Era liber si stapan pe sine.La un moment dat chiar se recunoscu dintr-o alta personalitate,si mai putin sa isi zica "ce faci batrane?de cand nu te-am mai vazut"...dar raspunsul veni sub forma unui zambet si atat.Stia ca este  un moment efemer,si ca demonii vor veni din nou la un moment dat,dar nu-i pasa...nu-i pasa de nimeni si nimic...existau doar lucruri de facut...si atat...

Dar toate astea erau ieri...

Charles Bukowski - Bluebird

franturi(I)

...traia intr-o lume atat de vasta,si totusi se limita la una exponential redusa.Se atasa usor de oameni si mai ales de locuri, sau dimpotriva , ii tinea strans langa el uneori pe cei ce ii mai avea...cand totul era clar ca ii atata de efemer.Se gandea ca omul ar trebui pur si simplu sa isi ia zborul dintr-un loc in altul...sa isi ia inima in dinti ,si sa...traiasca...Dar ii placea sa umble cu amaraciunea in el ,cu gandul la timpul liber si la confortul ce presupunea ca i-l aducea...Cugeta din cand in cand la lucrurile astea...iar intotdeauna orice realitate isi alegea,ori erau zece usi si numa patru chei,ori viceversa si incepea sa incerce usile...scartaiau,erau blocate,intunecate,pareau a nu duce nicaieri,si mai era una din cand in cand cu o fereastra...si atunci mai zambea...dar mult prea rar pentru o viata de om...

...incepuse sa fie iritat de ideea inexistentei unor reguli...nu exista absolut nici o regula...totul ii era haos...si incepuse sa creada ca problema fundamentala era ca incerca sa rezolve cuadratura cercului.Se atasa usor de oamenii cu adevarat curiosi de el...Poate ca era un om mai sociabil decat credea...dar era o lume totusi cu prea putina curiozitate...si rar ii batea cineva in poarta sufletului.Si cand si acei putini dispareau din peisaj,dadea cu ciocane in stanga si in dreapta...inchidea usa cu usa...si cu fiecare rupere,era undeva tot mai in spate...iar curiozitatea proprie era tot mai precara...

...

One day...

back and forth....back...and....forth...

I woke up smiling...you, sitting next to me, asked sleepy, why am i smiling ?i replied joyfully: you were smiling to me in my dream...And the two points of your lips started lifting up...

back and forth...back...and...forth....perhaps one day we'll meet somewhere in between...wouldn't that be nice...

https://www.youtube.com/watch?v=EP0l5p9jo6Q

Frunza de nuc

Frunza de nuc

...lumini convalescente pale in noapte si niste garaje posomorate asternute in intuneric se pierdeau pe langa mine sau un eu indepartat de-al meu le sesiza indoielnica prezenta.O realitate rupestra isi creea ecoul in dubiul ce-l aveam asupra prezentului si existentului.Noaptea de toamna mirosea totusi a realitate,desi totul parea un vis,aveam nevoie de o dovada...ca un Toma confuz la cele petrecute.Degete pierdute se intinsera dintr-un instinct  spre o frunza trecatoare...

Stranie senzatia...simtul tactil simti o prezenta de viata atat de intensa.Trebuie sa fi fost contrastul...cu corpul lipsit de viata de cealalta parte.Batai la granita vidului interior bubuiau ca niste tobe;un fel de ciocanit la usa,un musafir curios...dar casa era goala...

Si totusi ma intrebam cum poate fi atata viata intr-o ecrescenta atata de mica...Treptat mi-am dat seama ca ma simteam atata lipsit de elemntul asta ,incat incercam sa "o fur" din ceea ce imi mangaia liniile palmei...Incet isi pierdu forma in fosneturile "furacioase"...Amintiri de copilarie mi-au trezit mirosul unei frunzi de nuci...Si un alt simt il trezesc sa verifice amintirea...Pana si mirosul emanat era viata...si totusi nu era nimeni acasa...

Ceata se asternu...erau gandurile mele la tine si o frunza de nuc ce se agata de realitati efemere...